Pe Argeş în jos,

Pe un mal frumos,

Negru Vodă trece

Cu tovarăşi zece.

Nouă meşteri mari,

Calfe şi zidari,

Şi Manole zece:

Care-i şi întrece.

Merg cu toţi pe cale,

Să aleagă’n vale

Loc de mănăstire

Şi de pomenire.

Iată cum mergea,

Că’n drum ajungea

Pe-un biet ciobănaş,

Din fluer doinaş,

Și cum îl vedea.

Domnul îi zicea:

„Mândre ciobănaş,

Din fluer doinaş,

Pe Argeş în sus

Cu turma te-ai dus,

Pe Argeş în jos

Cu turma ai fost.

Nu cumva-ai văzut

Pe unde-ai trecut,

Un zid părăsit

Şi neisprăvit,

La loc de grindiş,

La verde-aluniş?

— Ba, Doamne, am văzut,

Pe unde-am trecut,

Un zid părăsit

Şi neisprăvit.

Câinii cum îl văd,

La el se reped

Şi latră-a pustiu

Şi urlă-a morţiu

Cât îl auzia

Domnul ’nveselia

Şi curând pleca.

Spre zid apuca,

Cu nouă zidari,

Nouă meşteri mari,

Şi Manole zece,

Care-i şi întrece.

„Iată zidul meu!

Aci aleg- eu

Loc de mănăstire

Şi de pomenire.

Deci voi, meşteri mari,

Calfe şi zidari,

Curând vă siliţi

Lucrul de-l porniţi,

Ca să-mi ridicaţi

Aci să-mi duraţi

Mănăstire naltă,

Cum n-a mai fost altă.

Că v’oiu da averi,

V-oiu face boieri,

Iar de nu apoi,

V’oiu zidi pre voi,

V’oiu zidi de vii

Chiar în temelii!”