Amărîtă turturică,

O! sărmana, vai de ea:

Cât rămâne singurică

O! sărmana, vai de ea!

Sboară tristă prin pustie

O! sărmana vai de ea!

Mai mult moartă decât vie

Cât trăeşte tot jeleşte,

Cu alta nu se-nsoţeşte.

Trece prin pădurea verde

Dar ea pare că n-o vede:

Sboară, sboară, până cade,

Şi pe lemn verde nu şade;

Iar când stă câte odată

Stă pe ramură uscată

Ori se pune pe o stâncă

Şi nici bea, nici nu mănâncă

Unde vede apa rece,

Ea o tulbură şi trece,

Unde vede-un vânător

Către el se duce-n sbor.