Frunză verde rozmarin,

Rău e de voinic străin !

Numai luna că-l iubeşte

Şi soarele-l încălzeşte;

Trece -n jos, se duce-n sus

Nime nu-i dă un răspuns,

Nici îi zice „bun ajuns”

Suie -n deal, coboară-n vale;

Nici o mândră nu-i stă-n cale,

Trece sate -n curmeziş

Şi dumbrăvile-n lungiş,

Vede-o mândră feţişoară

Ca un pui de căprioară

El îi zice: „dragă, stă”

Ea în lături tot se dă

El îi zice; „vină-n coace”,

Ea-i răspunde: „n-am ce face”.