Frunză verde de pelin

Frunză verde de pelin,

Valeu de copil străin

Când ajunge la stăpân

Şi ia hacu’n jumătate

Şi ocoară-a treia parte!

Jălui-m’aş şi n’am cui,

Jălui-m’aş Prutului

Prutul tace supărat

Multă oaste l-a călcat.

Jălui-m’aş şi n’am cui

Jălui-m’aş codrului.

Codrul are frunză verdi

Şi pi mini nu mă credi.

Jălui-m’aş şi n’am cui

Jălui-m’aş câmpului.

Câmpul are peliniţă,

Nişi la dânsul n’am credinţă.

Share on Twitter Share on Facebook
This electronic edition of a text is property of Ediții Scriptorium. You may not copy it. You are encouraged to reference it using HTTP URLs, or cite small excerpts, followed by the precise http://etext.store/... URL reference.
Source:

Poezii dintr-o carte veche fără coperți, ce necesită identificare.

Language: ro