Supt coastă la Roşia

începe tăul a-ngheţa;

dar nu-nghiaţă de răcoare

Ci-nghiaţă de supărare

Că se-nsoară un craiu mare.

Dar mi-şi ia, pe cine-şi ia?

Dar mi-şi ia pe soră-sa

Pe soru-sa Salomia.

— Vino, soro, Salomie,

să plecăm la cununie.

— Atunci, frate, mă voiu duce

Când tu, frate, că mi-ai face:

pod d-aramă

peste vamă

pod d-argint

peste pământ.

— Aide, soro, Salomie,

Să plimbăm la cununie

că câte mi-ai poruncit

toate ţi le-am isprăvit

— Atunci, frate, mă voi duce

Când tu, frate, mi-ai aduce,

sfântă lună mumă bună

sfântul soare nănaş mare

şi stelele fetele;

luceaferii feciorii.

— Vino, soro Salomie,

să plimbăm la cununie

că câte mi-ai poruncit

toate ţi le-am isprăvit.

La cununie pleca

biserica tremura

luminele se stingea.

Iar fiul Măriei

din fundul bisericei

să pripi de le grăi:

— Ce cutezi, popo, a face

Să nu cununi o sor şi-un frate?

Nu-ţi este, popo, păcat

Că doi fraţi ai cununat?