Rondelul contemporanilor

Acești contemporani ai mei

Fac nencetat același sport

De treizeci de-ani îmi tot zic mort

Tot mai pizmași și mai mișei. 

Strigoi, adesea-mi zic tot ei —

Bătrân, în ultimul resort

Acești contemporani ai mei

Fac nencetat același sport. 

Deși par lei și paralei,

N-au cu talentul vreun raport,

Și n-au nici sfinți, nici dumnezei,

Trântiți în viață de-un avort...

Dar sunt contemporanii mei.

Share on Twitter Share on Facebook
https://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/deed.ro
Source:

https://ro.wikisource.org/wiki/Autor:Alexandru_Macedonski

Language: ro