Scena III
ZOE, TIPĂTESCU, DANDANACHE,
Cum îți spui, să nu m-aleg, puicusorule, nu merdzea... Eu, familia mea, de la patuzsopt... luptă, luptă si dă-i, si dă-i si luptă... si eu mă-nțeledzi tocmai acuma să remâi pe dinafară... fără coledzi!... si cât p-ați, neicusorule, să nu m-aleg...
Să nu te-alegi d-ta, cu meritele d-tale! era peste putință...
Peste putință…
Ei, uite asa, cu meritele mele, coniță, vezi! era cât p-ați, dar stii, cât p-ați... întreabă-mă, neicusorule, să-ți spui: nu vrea Comitetul țentral si pațe; zițea că nu sunt marcant. Auzi, eu să nu fiu marcant... Am avut noroc, mare noroc am avut. Să vedeți. Într-o seară... țineva — nu spui ține... persoană însemnată... da' becher — vine si zoacă la mine cărti... si când pleacă îsi uită pardesiul la mine... A doua zi, voi să-l îmbrac... gândeam că-i al meu... văz că nu-i al meu; îl caut prin buzunare si dau... peste țe te gândesti?
Peste?
DANDANACHE (râzând) : Peste o scrisorică.
AMÂNDOI: O scrisorică.
De amor...
AMÂNDOI (mișcați) : O scrisorică de amor?
O scrisorică de amor cătră becherul meu, de la nevasta unui prietin, — nu spui ține... persoană însemnată.
Ei și?
Ei?
Ei, țe să-ți mai spui, puicusorule? Adu o birze, mă, băiete, degrabă... Mă sui în birze si mă duc la persoana, la becherul, — nu spui ține — e persoană însemnată —: Găseste-mi, mă-nțeledzi, un coledzi, ori dau scrisoarea la „Răsboiul"... De colea până colea... gâri-mâr... a trebuit, conița mea, să țedeze, si tranc! depesa aiți, neicusorule...
ZOE (agitată treptat în măsura povestirii lui Dandanache) : A! domnule Dandanache, ai făcut rău... fapta d-tale este... să-mi dai voie să-ți spui...
TIPĂTESCU (încet) : Zoe! (ea urcă.)
Asa e, puicusorule, c-am întors-o cu politică. Aud? Țe era de făcut? Aminteri dacă nu-mi dedea în gând asta, nu m-aledzeam... si nu merdzea deloc, neicusorule; fă-ți idee! familia mea de la patuzsopt (coborând cătră public) si eu, în toate Camerele, cu toate partidele, ca rumânul imparțial... si să remâi fără coledzi!
Vezi bine! (mușcându-și buzele) Dar nu ne-ai spus sfârșitul istoriei... scrisoarea.
Da, scrisoarea...
Care scrisoare?
Scrisoarea becherului...
Care becher?
ZOE (nervoasă) : Persoana însemnată... scrisoarea… de amor... arma d-tale politică, cu care te-ai ales...
Scrisoarea pe care voiai s-o publici în „Răsboiul", dacă nu...
DANDANACHE (aducându-și în sfârșit aminte) : A da! scrisoarea... da... am prițeput...
Ei! scrisoarea?
Ce s-a făcut?
O am pusă acasă la păstrare... dar stii, la loc sigur...
Nu i-ai înapoiat-o persoanei?
DANDANACHE (cu mirare) : Cum s-o înapoiez?
Iată te-alegi, el și-a ținut cuvântul...
Trebuie să i-o dai înapoi...
Cum se poate, conița mea, s-o dau înapoi? S-ar putea să fac asa prostie? Mai trebuie s-aldată... La un caz iar... pac! la „Răsboiul". (coboară.)
ZOE (cu dezgust) : A! (trecând pe lângă Fănică, încet și cu tonul lui de mai sus) E simplu, dar e un om onest! (tare, cătră Dandanache.) D-le Dandanache, am să vă fac o rugăciune: o să rămâneți la masă la noi… mă rog să nu povestiți istoria cu scrisoarea becherului d-voastră...
Știți, asupra alegătorilor ar face poate rău efect...
Nu spui, neicusorule; dar dacă oi uita — aminteri, am memorie bună... dar stii, cum sunt amețit de drum, poate să uit si să-nțep — să-mi fațeți semn. Eu la masă o să stau ori lângă d-ta, ori lângă consoarta d-tale...
Care consoarta mea?
Doamna.
ZOE (aparte) : A! idiot!
TIPĂTESCU (impacientat) : Pardon, d-le Dandanache, doamna e soția d-lui prezident al Comitetului, domnul care v-a adus aici, (subliniază silabic) domnul Zaharia Trahanache, doamna Zoe Zaharia Trahanache... Eu sunt Ștefan Tipătescu, prefectul județului... cu doamna sunt numai prieten...
DANDANACHE (care a ascultat cu multă atenție) : Asa e, bini ziți puicusorule... bată-vă sănătatea să vă bată... pardon... stii eu... de pe drum (serios) fă-ți idee d-ta: ținți postii, hodoronc-hodoronc, zdronca-zdronca, si clopoțeii... îmi țiuie grozav...
ZOE (aparte) : Trebuie să-l duc de aici să se liniștească puțin... e amețit rău de tot.
D-le Dandanache, nu voiți să vă odihniți, să vă liniștiți puțin...
Ba da, neicusorule... dar unde?
Poftiți cu mine, d-le Dandanache.
DANDANACHE (dându-i brațul și ieșind cu ea la dreapta pe scară) : Stii, conița mea, sunt asa de amețit... stii, trăsura... si clopoțeii... stii, îmi țiuie grozav... grozav îmi țiuie... (ies.)
