Scena I
TRAHANACHE, FARFURIDI și BRÂNZOVENESCU stau împrejurul unei mese rotunde, studiând listele electorale; fiecare are câte un creion în mână
Șaizeci și nouă cu roșu, buni... unsprece cu albastru... ai lor...
Doisprezece...
Ai puțintică răbdare... unu, doi, cinci... șapte... zece... unsprezece.
Doisprezece...
Cu Ienache Siripeanu.
Nici nu mai are drept de vot, de când și-a măritat fata... Nu i-a dat casele de zestre? Ei? Dacă votează, merge la pușcărie onorabilul.
Ai puțintică răbdare... Da' dacă-l putem aduce să voteze cu noi?
Altă vorbă... Să voteze cu noi, e ușor; are procesul cu epitropia bisericii, săptămâna viitoare... dar să voteze cu noi? Adică cum să voteze cu noi?...
Adică cum să voteze cu noi?
Să voteze cu noi.
Nu pricepi, neică Zahario, vorba noastră? Adică „noi", partidul nostru, pentru cine votăm noi, pentru cine lucrăm noi? Noi încă nu știm...
Mă rog, aveți puțintică...
Nu știm...
Mă rog, aveți...
Ba eu merg și mai departe și zic, cum ziceam lui amicul meu Brânzovenescu: mă tem de trădare...
Cum de trădare?
De-aia noi astăzi când am mirosit ceva cumva...
Ceva cumva...
Ceva cumva?
Dacă e ceva la mijloc...
Ceva la mijloc...
Ceva la mijloc?
Da, așa, dacă e trădare, adică dacă o cer interesele partidului, fie!
Dar cel puțin s-o știm și noi! (Trahanache vrea să-i întrerupă, fără să izbutească)
Pentru că eu am zis-o cu străbunii noștri, cu Mircea cel Bătrân și cu Vlad Țepeș, neică Zahario: îmi place trădarea, dar...
Mă rog, ai puțintică...
Ce răbdare, neică Zahario! Nu mai e vreme de așa lucru... Astă-seară e întrunire?
Mâine începe alegerea?
Da...
Ei! pentru cine votăm?
Pentru cine votăm?
Aveți puțintică răbdare! Pentru cine ați mai votat și până acuma?
Nu înțeleg.
Nici eu.
Mă rog, ia să ne tălmăcim noi puțintel...
Să ne tălmăcim, da, să ne tălmăcim, asta o cerem și noi.
Ce sunteți d-voastră, mă rog? Vagabonți de pe uliță? nu... Zavragii? nu... Căuzași? nu... D-voastră, adică noi, suntem cetățeni, domnule, suntem onorabili... Mai ales noi suntem stâlpii puterii: proprietari, membrii Comitetului permanent, ai Comitetului electoral, ai Comitetului școlar, ai Comitetului pentru statuia lui Traian, ai Comițiului agricol și ețetera. Noi votăm pentru candidatul pe care-l pune pe tapet partidul întreg... pentru că de la partidul întreg atârnă binele țării și de la binele țării atârnă binele nostru...
Așa e…
Așa e, dar...
Dar ce? Numele candidatului poate să fie al meu, al d-tale, ori al d-sale, după cum cer enteresurile partidului. Din moment în moment așteptăm să-l știm... Prefectul trebuie să vie; nu-l așteptăm să vie de la telegraf? Nu bate telegraful?... Bate; ce treabă alta are? Poate că acuma când noi vorbim, poate să fi și sosit numele... pe sârmă, stimabile... Da, pe sârmă, ce crezi d-ta?
Toate bune și frumoase cum le tălmăcești d-ta, neică Zahario, dar nouă... nouă ni e frică de trădare...
Nu din partea d-tale...
Nu din a d-tale...
Da' din a cui?
Din a cui, din a cui? știi d-ta din a cui...
Să n-am parte de Joițica, dacă știu.
Ei, stimabile, prea te faci chinez, dă-mi voie...
Știi ce, venerabile neică Zahario, ia să dăm noi mai bine cărțile pe față.
Dă-le, neică, să vedem.
Ți-am spus că mi-e frică de trădare... Ei?
Ei?
Ei?
Ei? ni-e frică din partea amicului.
Care amic?
Care amic, care amic? Știi d-ta...
Să n-am parte de Joițica, dacă știu.
Iar te faci chinez...
Zău nu...
Din partea amicului... Fănică...
TRAHANACHE (surprins) : Ce?
Din partea prefectului.
TRAHANACHE (încruntat) : Cum?
FARFURIDI (scurt) : Nouă ni-e frică... de! că-și dă coatele cu Cațavencu...
TRAHANACHE (urmează jocul crescendo) : Cu Cațavencu?
Cu moftologul…
Cu nifilistul...
TRAHANACHE (de-abia stăpânindu-și indignarea) : Cu Cațavencu? trădare? Fănică trădător! Ei bravos! Ei! asta mi-a plăcut! Ei! nu m-așteptam! Ei! ne-am procopsit!
De! noi...
Ce ne-am zis...?
TRAHANACHE (biruit din ce în ce mai mult de indignare) : Ai puțintică răbdare, stimabile. Nu dau voie nimănui să-și permită, mă-nțelegi, să bănuiască măcar câtuși de puțin pe Fănică. Pentru mine, stimabile, mă-nțelegi, să vie cineva să-mi bănuiască nevasta, pe Joițica...
Pe coana Joițica, onorabile…
Îmi pare rău, neică Zahario, noi nu...
TRAHANACHE (și mai indignat) : Ai puțintică răbdare... zic: pentru mine să vie cineva să bănuiască pe Joițica, ori pe amicul Fănică, totuna e... E un om cu care nu trăiesc de ieri de alaltăieri, trăiesc de opt ani, o jumătate de an după ce m-am însurat a doua oară. De opt ani trăim împreună ca frații, și nici un minut n-am găsit la omul ăsta măcar atitica rău... Credeți d-voastră că ar fi rămas el prefect aici și nu s-ar fi dus director la București, dacă nu stăruiam eu și cu Joițica... și la dreptul vorbind, Joițica a stăruit mai mult…
Ei! se-nțelege, damele sunt mai ambițioase...
TRAHANACHE (și mai indignat) : Ai puțintică răbdare... Nu de ambiț că ni era prieten, — pentru enteresul partidului. Cine altul ar fi putut fi prefect al nostru?
S-ar mai fi găsit, poate.
Să-mi dai voie să nu te crez. Un om endepandent, care a facut servicii partidului, județului, țării... și mie, ca amic, mi-a făcut și-mi face servicii, da!... și să veniți d-voastră, tot din partid (cu ton de mustrare aspră) și să bănuiți că... să vă pronunțați cu astfel de cuvinte neparlamentare... îmi pare rău...
În sfârșit, noi...
Ai puțintică răbdare... Îmi pare rău... (indignat rău de tot.) Care va să zică unde nu înțelegeți d-voastră politica, hop! numaidecât trădare! Ne-am procopsit! Ce soțietate! Adevărat, bine zice fiu-meu de la facultate: unde nu e moral, acolo e corupție și o soțietate fără prințipuri, va să zică că nu le are. (în culmea indignării.) Trădare! Bravos! Fănică trădător! Frumos! (pleacă.) Salutare! salutare, stimabile! (iese foarte tulburat prin fund.)
