Puse Vidra a cânta,

Codri a se deștepta,

Apele-a se turbura,

Brazii a se scutura,

Munții a se clătina,

Văile-a se răsuna;

Şi deodată s’arătă

Păunaşul codrilor,

Voinicul voinicilor;

„Hei, Stoene, bărbărie,

Ce te-ai lăsat de popie

Şi de sfânta leturghie,

De te-ai dat în haiducie!

Ce ne calci poienile

Şi ne paşti fâneţele?

— Ce poiene, măi Păune,

Ce fâneţe, măi nebune?

Doar pământul nu-i al tău,

Nici al tău nu-i, nici al meu,

Ci-i tot a lui Dumnezeu.

— Hei, Stoene, bărbărie,

Vorbă multă, sărăcie!

Dă-mi juncanii tăi drept vamă,

Şi îţi cată-apoi de seamă.

— Ba, juncanii nu-ţi dau eu,

Că mi i-a dat Dumnezeu

Să mă scoată de la greu

— Dă-mi pe Vidra ta de vamă,

Şi îţi cată-apoi de seamă.

— Ba, pe Vidra nu ţi-oiu da

Pân’ce capul sus mi-o stă,

Că mi-a dat-o soacră-mea,

Ca să ţiu casă cu ea.

— Dă-mi băltagul tău de vamă,

Şi îţi cată-apoi de seamă.

— Eu să-ţi dau băltagul, eu?

Vin de-l ia tu, fătul meu,

De ţi-e sufletu ’ndrăzneţ,

Cât ţi-e graiul de semeţ!“