Hornarul

Pe cerul alb se face-o pată,

Apare și dispare iar,

Și pata asta-ndoliată

E-o siluetă de hornar ...

Se pleacă omul de cărbune,

Ținând în mână un odgon,

Și-ntr-un ogeac nu știu ce spune

Ca printr-un negru telefon.

Din horn în horn își schimbă locul,

La orice pas primejduit,

Dar neschimbat îi e norocul ...

Și-atunci cu jale m-am gândit :

De ce atâtea suferințe

Să-ndure-naltul funcționar,

Când sunt atâtea conștiințe,

Ce au nevoie de-un hornar ?!

Share on Twitter Share on Facebook
Attribution-ShareAlike 3.0 Unported (CC BY-SA 3.0) https://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/
Source:

https://ro.wikisource.org/wiki/Autor:Dimitrie_Anghel

Language: ro